Cele mai frumoase aeroporturi din lume

Toata lumea le-a experimentat, dar nimeni nu s-a bucurat de ele: intarzierile din aeroporturi. Conexiunile pierdute, zborurile anulate din cauza vremii, problemele tehnice au facut ca aceste experiente sa nu fie tocmai placute. Cu toate acestea, exista si aeroporturi unde poti petrece mai mult timp fara sa te plictisesti.

Aeroportul International din Beijing, China


In anul 2008, inainte de inceperea Jocurilor Olimpice de vara, a fost inaugurat cel mai mare terminal din lume – Terminalul 3 al Aeroportului International din Beijing. Acesta este creatia arhitectului britanic Norman Foster care l-a proiectat si construit in 4 ani. Acoperisul sau aerodinamic si forma de dragon reflecta emotia zborului, simbolurile si culorile traditionale chinezesti rosu si auriu. Sursele de lumina liniare au si rolul de a te ajuta sa te orientezi si se schimba de la rosu la galben in timp ce pasagerii inainteaza prin cladire.

Aeroportul International din Carrasco, Uruguay


Aeroportul International din Carrasco este un aeroport privat detinut si operat de Puerta del Sur si deserveste orasul Montevideo, care este si capitala tarii. Este unul dintre cele doua aeroporturi din tara si a fost creat pentru a creste capacitatea comerciala si turistica din regiune. In anul 2007, arhitectul uruguyan Rafael Vinoly a proiectat o noua cladire care sa reuneasca intr-un spatiu deschis toate facilitatile unui aeroport. Zona de sosiri este creata special pentru a indruma pasagerii catre zona de bagaje si alte servicii. Acoperisul curbat al aeroportului evoca peisajul natural al tarii, devenind nu doar o opera arhitecturala, ci si una sculpturala.

Aeroportul International din Denver, Statele Unite ale Americii


Aeroportul International din Denver, deschis in anul 1996 este votat de catre revista Business Traveler ca fiind cel mai bun aeroport din America de Nord din punct de vedere al sigurantei pasagerilor si a experientei placute a acestora. Acoperisul aeroportului seamana cu un sat format din gigantice corturi conice albe, la baza Muntilor Stancosi. Arhitectul Curtis Fentress, un pionier in proiectele ecologice, a conceput acest aeroport ca fiind unul “verde” cu panouri solare si un acoperis construit din materiale ce reflecta 20% din radiatiile solare vara si retine caldura pe timpul iernii. In anul 2009 i-au fost aduse imbunatatiri din punct de vedere operational, iar acum utilizeaza un program propriu de reciclare.

Aeroportul International din Incheon, Coreea de Sud


De cand a fost deschis in anul 2001, Aeroportul International din Incheon a fost adeseori votat ca cel mai bun aeroport din lume din punct de vedere al experientei pasagerilor. Arhitectul Curtis Fentress, care a proiectat si aeroportul din Denver, l-a conceput pe baza culturii coreene. Acesta a calatorit in toata tara si a studiat satele traditionale, liniile si formele regasite in arhitectura cladirilor si alte aspecte relevante ale traditiilor coreene. Arcul de pe linia acoperisului sugereaza un templu traditional din Coreea, iar in holurile de la sosiri se regasesc artefacte coreene, vechi de aproximativ 5000 de ani. Pini si flori salbatice sunt plantate in interiorul cladirii. Sistemul de bagaje al aeroportului este conceput sa proceseze 31.000 de piese pe ora si utilizeaza un sistem computerizat controlat.

Aeroportul Lyon – Saint Exupery, Franta


Arhitectul Santiago Calatrava a realizat un design deosebit pentru acest aeroport. Profilul cladirii este cel mai impresionant, fiind format din doua arcuri de otel convergente care seamana cu o pasare in zbor. Avand forma unei aripi lumina naturala patrunde usor inauntrul cladirii. Exista si un tren de mare viteza care face legatura cu aeroportul, dar din pacate putini oameni il folosesc zilnic.

Aeroportul Argentinian Malvinas, Argentina


Aeroportul Argentinian Malvinas este localizat in Ushuaia, in partea sudica a Americii de Sud, langa insula Tierra del Fuego. Frumusetea acestuia reiese din localizarea sa. Zborurile trec peste Muntii Anzi, traverseaza campiile nordice si dealurile netede. Aeroportul este un nod de legatura comun pentru Patagonia si Antarctica. In exterior, cladirea de sticla reflecta razele soarelui, iar in interior ramele de lemn impodobesc cladirea spatioasa.

Aeroportul Marrakech Menara, Maroc


Designul aeroportului imbina atat arhitectura modernista cat si pe cea traditionala islamista. Proiectat de o echipa de arhitecti, aeroportului i s-a adaugat un nou terminal in anul 2008. In interior regasim o structura din beton masiv in forma de diamant ce acopera tavanul, lumina si umbre pe tot parcursul zilei. Designul se potriveste cu terminalul clasic, ale carui coloane sunt acoperite cu placi de gresie de culoare verde si maro in forma de diamant. Balcoanele au vedere catre sala centrala si spatiile de odihna si sunt dotate cu canapele si fotolii decorate cu tesaturi traditionale. Exteriorul cladirii format din sticla evoca arta si designul arabesc.

Aeroportul Changi, Singapore


Aeroportul Changi a demarat un ambitios program de extindere in anul 2000. Terminalul 3 a fost proiectat de CPG Corp, Skidmore, Owings si Merrill. In interior, veti regasi foarte multe plante naturale ce delimiteaza anumite zone si conecteaza spatiile dintre check-in si sosiri, care sunt separate printr-un perete de sticla. Lumina naturala patrunde in cladire si impreuna cu palmierii si celelalte plante creeaza o atmosfera tropicala placuta si calma pentru pasageri.

Aeroportul Sondika Bilbao, Spania


Aeroportul Sondika Bilbao este amplasat intr-o zona deluroasa si verde din Valea Txoriherri, aproape de orasul Bilbao, in nordul Spaniei. Lucrarile au inceput in 1990, dar aeroportul a devenit pe deplin operational in anul 2000 dupa o investitie de 39 milioane de dolari. Santiago Calatrava a proiectat acest aeroport cu o atentie considerabila asupra naturii inconjuratoare, limitand impactul asupra mediului natural. Parcarea de patru etaje are o pasarela ce conduce catre terminalul aeroportului. Acesta mai este denumit “La Paloma” datorita asemanarii cu o pasare.

Aeroportul International Tempelhof, Berlin


Tempelhof Weltflughafen, adesea denumit “aeroportul lumii”, datorita conexiunilor cu celelalte zone ale Germaniei, a fost proiectat de arhitectul Albert Speer. Una dintre caracteristicile sale importante este capacitatea mare de a gazdui cele mai contemporane avioane. Desi aeroportul a fost inchis in anul 2008 expertii in domeniul arhitecturii au declarat ca a fost un bun punct de plecare si pentru aeroporturile ce vor fi construite.

Sursa

Categories: Descopera... | Leave a comment

Post navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: